Rolul falimentului în economia românească
Recunosc că mă bătea gândul de a scrie câteva considerente personale despre faliment, stârnit evident de cele 3 articole ale prietenului Iulian in cotidianul online Daily Business despre costurile acestuia.
Citind în această dimineaţă articolele despre deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva Metro Cash & Carry solicitată de creditoarea Toneli Holding, apărute atât pe Urban News cât şi pe Daily Business, m-am hotărât.
Am rememorat cele mai vechi amintiri despre faliment şi prima a fost discursul demagogic din piesa lui Caragiale “O scrisoare pierdută” care deplângea lipsa faliţilor în urbea unde se petrecea campania electorală. Mai apoi mi-am amintit de demonizarea economiei capitaliste prezentată de presa socialist când se aducea vorba de faliment. Un adevărat eşec al acestei economii. Când a apărut Legea nr. 64/1995 îmi aduc aminte cum vreme de 2-3 ani nu a apelat nici o fimă la această procedură, dar debitorii “deştepţi” au înţeles că poate fi un mijloc de a lăsa creditorii neplătiţi, după cum m-a ameninţat un astfel de debitor prin 1998.
În opinia mea falimentul sau insolvenţa, după noul termen utilizat şi mult mai adecvat, este o sancţiune a societăţii împotriva celor care nu respect regulile lumii afacerilor. Cel mai bun exemplu este recenta deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva Metro Cash & Carry. Este de la sine înţeles că o companie de talia Metro va achita suma în cauză până la primul termen. Dar sancţiunea aplicată de unul din furnizorii săi prin intermediul justiţiei dovedeşte că societatea românească dă semne de însănătoşire. Ceea ce părea de neconceput acum câţiva ani devine un act curent de aplicare a legii.
Prietenul Iulian privea falimentul din punctual de vedere al costurilor. Evident că acest proces de normalizare a vieţii economice implică costuri, dar acestea sunt necesare în măsura în care nu se abuzează de acest instrument. Cunosc cazuri din lumea noastră a colectorilor în care procedura de insolvenţă s-a deschis fără o analiză amănunţită a situaţiei financiare a debitorului, care a fost pus în situaţia neplăcută de a aduce instanţei probe privind solvabilitatea sa. Dar de ce a ajuns să fie sancţionat de sistem dacă nu din vina sa? Ştim din practica curentă că lipsa de comunicare dintre creditor şi debitor crează astfel de situaţii.
Falimente apar zilnic şi vor mai apare. Nu trebuie să ne bucurăm sau să ne întristăm, ele făcând parte din viaţa noastră. De asemenea, nu trebuie să facem predicţii privind creşterea numărului lor, cum face un simpatic coleg de breaslă care se pretinde profet de falimente.
A bon entendeur salut!
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro
