Deputatii jongleaza cu averile “ilicite” si “nejustificate”
Demnitarii ale caror averi au fost gasite de instanta ca fiind licite vor trebui sa dovedeasca totusi ca au platit impozitele aferente, in caz contrar putand fi executati silit.
Noile prevederi ar putea fi incluse in Legea nr. 115/1996 privind declararea si controlul averilor demnitarilor, magistratilor si ale altor persoane cu functii de conducere, la propunerea deputatului PSD Eugen Nicolicea. Amendamentul acestuia, adoptat ieri de Comisia juridica a Camerei Deputatilor, o adauga, pe langa varianta
confiscarii averii gasite a fi ilicite, si pe cea a executarii silite in cazul in care se constata ca averea a fost dobandita legal, dar nu s-au platit impozitele aferente. In fine, a treia varianta se refera la situatia in care averea a fost dobandita licit si s-au platit si impozitele corespunzatoare, fiind constatate insa neconcordante in completarea declaratiei de avere, caz in care persoana in culpa risca o sanctiune administrativa din partea institutiei din care face parte.
La prima vedere s-ar putea spune ca amendamentul lui Nicolicea ar constitui o inasprire a sanctiunilor aplicabile demnitarilor potrivit Legii Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Idee acreditata, de altfel, de initiatorul propunerii: "Legea ANI propusa de Monica Macovei era o lege propagandistica, pentru ca nu avea sanctiuni. Singura sanctiune era una administrativa". In realitate insa, legislatia referitoare la ANI, in ultima ei forma (asa cum a fost modificata de Ordonanta de Urgenta nr. 49 din 2007 a Guvernului), stabileste posibilitatea confiscarii bunurilor sau partii de avere gasite de instanta ca fiind nejustificata, specificandu-se totodata cuantumul (echivalentul a 10.000 de euro) de la care se considera a fi o "diferenta vadita" intre veniturile declarate si averea dobandita. Mai mult, termenii "ilicit" si, respectiv, "nejustificat" au suscitat discutii aprinse, mergandu-se pe cea de-a doua varianta la solicitarea Comisiei Europene. S-a argumentat totodata, cu prilejul dezbaterilor, ca pot aparea situatii in care o persoana sa nu-si poata justifica averea, raportat la veniturile sale, fara a exista indicii ca averea a fost dobandita ilicit.
Lucrurile nu sunt mai clare nici printre colegii de comisie ai deputatului PSD: unii recunosc ca au votat amendamentul, dar fara a sti prea bine la ce se refera el, altii admit ca pot aparea unele probleme si ca ar trebui rediscutata propunerea cu mai multa atentie. "S-au aprins niste spirite, inclusiv in grupul nostru parlamentar. Am discutat si am ajuns la o varianta care ni s-a parut a fi buna. Spre sfarsitul dezbaterilor ne-am dat insa seama ca se impunea a mai fi discutata, dar nu am mai avut cvorum", ne-a explicat deputatul PSD George Baesu. "Nu mai comentez ce face colegul meu. Banuiesc ca este major si raspunde pentru amendamentele pe care le face", s-a delimitat radical de pozitia colegului social-democratul Victor Ponta. Deputatul PD-L Daniel Buda a admis, la randul sau, ca nu a analizat toate consecintele ce pot decurge din amendamentul lui Nicolicea si ne-a declarat ca atat el, cat si ceilalti juristi democrat-liberali au avut "rezerve", dar au existat si voturi in favoarea propunerii pentru "a nu lasa impresia ca ne opunem unui pas inainte".
Sursa & Foto : Romania Libera
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























