Venim acasa insa numai daca nu ne mai impozitati excesiv salariile
Guvernul a anuntat faptul ca va initia masuri menite sa determine muncitorii romani sa se intoarca acasa din Italia, pentru a mai reduce din deficitul de forta de munca care se manifesta acut mai ales in sectorul constructiilor.
Totusi, nu stiu cat de multi romani vor fi receptivi la un asemenea mesaj, intrucat exista trei probleme majore care se ridica la acest moment in fata celor care ar dori sa revina in Romania : nivelul inca mic al salariilor comparativ cu castigurile care le pot realiza in Italia, nivelul excesiv de mare al impozitelor, taxelor si contributiilor care greveaza salariul in tara noastra , si dobanda extrem de mare practicata de bancile din Romania la momentul acordarii unor credite. Daca Guvernul nu va oferi o solutie concreta la aceste impedimente, exista sanse foarte mari ca banii cheltuiti pe targurile de joburi si materialele publicitare sa fie aruncati in vant . Dincolo de populismul excesiv al unor initiative politice, guvernantii trebuie sa constientizeze exact aspectele care sunt puncte de interes pentru romani, astfel incat sa existe si o finalitate pozitiva la aceste programe. Iar omul este interesat de suma de bani cu care ramane in mana dupa ce a muncit o zi, o saptamana, o luna si ce anume poate sa cumpere cu ea.
Daca in Italia poate cu acelasi venit salarial lunar care l-ar obtine si in Romania, 50.000 de euro, iar aici primeste doar 10.000 euro, daca DAE la un credit in Italia este de 7 % si in Romania de 18 %, , romanul va cantari toate aceste aspecte si in mod uman va refuza oferta Guvernului Roman.
Haideti sa facem programe politice care sa ajute real romanul plecat in strainatate, nu doar sa venim cu proiecte populiste!
Urban Iulian
GUVERNUL CHEAMĂ ACASĂ MUNCITORII ROMÂNI DIN ITALIA
Guvernul vrea să-i aducă înapoi în ţară pe muncitorii români din Italia. O primă măsură este organizarea unui târg de locuri de muncă, în luna iunie, pentru românii de acolo. Târgul de joburi ce va fi organizat în Italia este una dintre măsurile pe care Executivul vrea să le ia în încercarea de a stopa criza de pe piaţa forţei de muncă din România, în condiţiile în care circa 2 milioane de români lucrează peste hotare.
Guvernul are în vedere şi alte măsuri pentru a stopa plecarea românilor. Una dintre acestea se referă la revizuirea sistemului de alocaţii sociale acordate familiei şi inserţia pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi şi a celor care au peste 50 de ani.
Unul dintre efectele negative ale exodului de muncitori este mobilitatea deja foarte scăzută a forţei de muncă din ţara noastră, dar şi ruptura dintre mediul urban şi cel rural. Guvernul intenţionează ca agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă să aibă câte un agent la fiecare primărie de comună, care să informeze populaţia cu privire la oportunităţile de angajare în judeţ şi în ţară.
România depăşeşte media Uniunii Europeane în privinţa orelor lucrate, cu 41,3 ore pe săptămână, faţă de 40,5 ore media europeană.
În ce priveşte salariul minim, românii ocupă penultimul loc din Europa, cu un venit lunar de aproape 115 euro.
Antena 3
foto:greenwichmeantime.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























