Primarul din Otopeni le-a pregătit prietenilor săi o afacere de milioane de euro
Scris de Redacţia Curentul
Dezvoltarea Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" - Bucureşti le va aduce apropiaţilor primarului liberal al Otopeniului, Silviu Gheorghe, venituri frumuşele. Aceştia au primit aproximativ 7.500 de mp, cu titlu gratuit, în zona de extindere a aeroportului. În câteva luni, Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se află Aeroportul "Henri Coandă", va începe despăgubirea cu 10-20 de euro/mp a proprietarilor terenurilor necesare proiectului de dezvoltare.
Alţi proprietari care au drept la terenuri în această zonă nu s-au bucurat de acelaşi tratament din partea edilului Gheorghe, aşa cum s-a întâmplat în cazul prietenilor şi colegilor primarului liberal.
În luna iulie, 430 de hectare din oraşul Otopeni vor fi expropriate pentru extinderea aeroportului "Henri Coandă". Prilej de bucurie pentru apropiaţii primarului Otopeniului, Silviu Gheorghe (PNL), care au reuşit deja să pună mâna pe o parte din teren, bineînţeles cu ajutorul edilului.
Afaceri cu multe zerouri
Guvernul a aprobat prin Legea nr.220/2002 extinderea Aeroportului Internaţional "Henri Coanda" - Bucureşti pe o suprafaţă de aproximativ 600 de hectare, care nu se afla în proprietatea sau administrarea aeroportului. Din cele 600 de hectare, 430 aparţin intravilanului oraşului Otopeni, iar restul de 170, extravilanului comunei Tunari. Pentru a intra în posesia terenurilor, Guvernul a decis să exproprieze terenurile, prin Legea 85/2007. "Începerea demersurilor pentru achiziţionarea de terenuri va începe în 1 iulie 2008", a declarat directorul de dezvoltare al aeroportului, Virgil Gaman. Potrivit fostului ministru al transporturilor Gheorghe Dobre, statul va oferi o despăgubire de 10-20 de euro/mp.
În aceste condiţii, la preţul de doar 10 euro pe metru pătrat, apropiaţii primarului Otopeniului care au obţinut terenuri prin bunăvoinţa edilului vor obţine câştiguri frumuşele la vară.
Cine ştie pontul câştigă
În Tunari, majoritatea proprietarilor sunt localnici în vârstă, care deţin până la patru-cinci hectare de pământ. În Otopeni, situaţia este exact pe dos: majoritatea terenurilor care vor merge către aeroportul "Henri Coandă" aparţin unor proprietari mai noi, care le-au cumpărat de la localnici în ultimii ani.
Unii dintre proprietarii terenurilor care urmează să fie expropriate au primit chiar pământ gratis de la Primăria Otopeni. De remarcat faptul că primarul a omis să supună deciziile sale şi votului Consiliului Local, aşa cum era normal. Generozitatea lui Silviu Gheorghe s-a manifestat bineînţeles faţă de apropiaţii săi.
De exemplu, Constantin Marin, şeful Oficiului de Cadastru din cadrul Primăriei Otopeni, a primit 1.500 de metri pătraţi, în baza Titlului de proprietate nr. 73310, eliberat pe data de 23 martie 2006. Documentul este semnat de cei doi subprefecţi de Ilfov, Caterina Popa şi Valentin Delcea, şi de directorul de atunci al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov, Ruxandra Ghiba.
Alături de Constantin Marin, a primit teren - tot 1.500 mp - şi o fostă colegă a primarului din Otopeni, Eugenia Tudoran, prin Titlul cu numărul 73312/23.03.2006, semnatarii fiind aceiaşi ca în cazul lui Constantin Marin. Tot 1.500 mp a primit şi şefa Compartimentului Registru Agricol din Primăria Otopeni, Georgeta Tudoran. Şi secretara primarului, Elena Apostol, a fost împroprietărită cu aceeaşi suprafaţă de teren. Potrivit unor informaţii apărute în presă, printre cei care au primit 1.500 mp s-ar număra şi contabila primăriei, Dumitra Ciobanu.
Proprietarii de drept rămân cu buza umflată
Ca să "restituie" terenurile proprietarilor de drept, Consiliul Local Otopeni a desfiinţat islazul comunal - cu o suprafaţă de 75 ha, situat în zona aeroportului - şi l-a transformat în teren agricol. Motivul: diminuarea excesivă a numărului de animale crescute în Otopeni. Deşi cei din jurul primarului Silviu Gheorghe au primit terenuri gratuit, mai multe persoane îndreptăţite de legile funciare de retrocedare a unor suprafeţe de teren nu au beneficiat însă de reconstituirea dreptului de proprietate. În această situaţie se află Vătafu Marin (moştenitor Tomosoiu Alexandra) - 1,06 ha, Mincu Vasilica (moştenitor Mincu Niculae) - 1,5ha, Dinu Gheorghe Vasilica (moştenitor Negrescu Elena) - 5ha, Robea Constantin (moştenitor Robea Gheorghe) - 6,52 ha, Loub Rolnad şi Loub Lother - 6,7 ha şi Niculaie Elena - 4,59 ha. Aceştia, nefiind pe lista prietenilor primarului liberal, n-au beneficiat de generozitatea manifestată de acesta faţă de angajaţii Primăriei şi camarila liberală din jurul său.
foto:panouri-publicitare.ro
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Cristina Turcitu said
am May 19 2008 @ 11:27 am
Locuiesc in Otopeni de patru ani de zile. Cind am construit casa, eram toti entuziasmati si increzatori in primarul Silviu Gheorghe. Asta, pina l-am intilnit si a deschis gura: “ce veniti cu prostii la mine?!” m-a intrebat acest primar, atunci cind am incercat sa-i explic ca e cel putin ciudat cum s-a dat autorizatie de constructie unui bloc, fara parcare si pe o strada fara utilitati (mai ales canalizare). In plus, se incurajeaza o atitudine pe cit de periculoasa, pe atit de discriminatorie fata de noii cetateni ai Otopeniului versus cei nascuti aici. Nu ma intereseaza zvonuri precum ca este obraznic, arogant si violent, insa ma intereseaza cum ma si ne trateaza cel pe care l-am ales (o data), si ce face el pentru comunitatea in care traiesc. Cum nu a facut nimic bun si m-a tratat cu mojicie si dispret (in relatia cetatean-primar, respectiv elector-ales), va intreb: de ce l-as mai vota a doua oara????
admin said
am May 19 2008 @ 11:51 am
Cristina
Tocmai aceasta este esenta votului, sa-i sanctionezi pe cei care ti-au inselat asteptarile; dpv al lui Silviu Gheorghe ca Primar eu cred ca totusi nu sunt sanse sa nu fie reales, intrucat, dincolo de acuzele care i se aduc, totusi Otopeniul are un aer curat, ingrijit si nici pe departe nu se apropie un alt oras din Romania de el. Numai parcul pentru copii, este o palma data tuturor primarilor din Bucuresti care nu au fost in stare sa creeze asa ceva . Asa ca iti urez sa votezi cum crezi, si vreau sa cred ca la aceste alegeri vor veni toti locuitorii din Otopeni la vot, si nu numai aici, ca sa nu ne mai trezim apoi ca 15 % au ales si au votat pentru toti ceilalti 85 %.