Banner

Românii se vor putea interesa prin internet de starea actelor cadastrale

Tweet this

Vineri 25 ianuarie 2008, 08:34
Toate etapele unei tranzacţii imobiliare vor putea fi urmărite prin Internet. Etapele oricărei solicitari pentru o tranzacţie imobiliară, precum cadastru, intabulare, dezmembrarea unui teren şi chiar ipoteca pentru o anumită proprietate, pot fi urmărite prin internet. Clienţii vor putea afla astfel în ce stadiu se află cererile depuse de ei, dar şi dacă dosarul a fost aprobat sau mai au nevoie de documente suplimentare.

Legea spune că fiecare client care depune o solicitare la un birou de carte funciară primeşte un anumit număr de înregistrare. De ieri, în majoritatea judeţelor funcţioneazã un sistem care permite clienţilor să îşi urmăreascã permanet, prin internet, stadiul în care se află cererile lor.

Directorul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară spune că prin această metodă, angajaţii instituţiei nu vor mai putea tergiversa rezolvarea unui dosar.

Acest serviciu este gratuit pentru toţi beneficiarii din ţară. Deşi este funcţional în mai toate judeţele, clienţii din câteva mari oraşe nu pot încă beneficia de această facilitate.Este vorba de oraşele: Iaşi, Brăila şi Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în medie, pe zi, la un oficiau cadastral judeţean se înregistreazã cel puţin 700 de solicitări din partea clienţilor.
Sursa: Realitatea TV




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 137

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean