Taxa auto ar putea ajunge la Inalta Curte

Tweet this

Exista decizii ale instantelor judecatoresti si impotriva restituirii taxei auto, a anuntat saptamana trecuta ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, in cadrul emisiunii “Stirea Zilei” de la Antena 3. Cazul aradeanului care a castigat la Judecatoria Arad procesul cu Directia Generala a Finantelor Publice din judet si a obtinut returnarea taxei de inmatriculare a fost primit cu entuziasm de sutele de mii de platitori ai taxei. Declaratia ministrului finantelor a fost menita a mai calma insa elanul justitiar al contribuabililor.
O veste buna pentru platitorii taxei este aceea ca, desi Romania nu functioneaza dupa un sistem juridic anglo-saxon si, potrivit Codului de procedura civila din tara noastra, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept pentru judecatori, totusi, ca efect al aderarii Romaniei la UE, sentintele pronuntate in Comunitate conform normelor europene sunt obligatorii de respectat ca jurisprudenta si izvor de drept catre judecatorii romani.
Dar ce se poate intampla daca exista doua decizii diferite pe aceeasi speta? “Daca pe teritoriul Romaniei se vor pronunta pe aceasta tema hotarari contradictorii, daca unele instante vor admite actiunile petentilor, iar altele le vor respinge, atunci Laura Codruta Kovesi, in calitate de procuror general al Romaniei, va fi obligata sa promoveze un recurs in interesul legii. Acesta se va supune atentiei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), care va trebui sa emita o decizie de indrumare, prin care, in spete de acest gen, judecatorii din Romania sa dea hotarari doar intr-un singur sens”, ne-a declarat Iulian Urban, presedintele Urban si Asociatii. In opinia acestuia, ICCJ nu poate decide decat admiterea actiunilor celor care dau in judecata statul pentru restituirea taxei auto, intrucat niciun judecator de la ICCJ nu-si va permite sa dea o hotarare impotriva normelor europene. In plus, Urban se asteapta la un val de cateva mii de procese deschise de romani impotriva Ministerului Finantelor, mai ales ca aceste actiuni sunt scutite de taxa de timbru, fiind vorba de actiuni in contencios administrativ.

Aceeasi taxa, alta denumire
Pentru a evita efectul de imagine dezastruos, Guvernul a decis, potrivit Mediafax, sa schimbe, incepand cu anul viitor, denumirea taxei auto, din “taxa speciala de prima inmatriculare” in “taxa pentru poluarea de la autoturisme”, pe motiv ca aceasta a fost primita cu reticenta de opinia publica. Intentia de a schimba denumirea taxei a fost anuntata miercuri seara, in discutia avuta la Guvern de premierul Calin Popescu-Tariceanu, de ministrul mediului si de cel al finantelor cu reprezentanti ai organizatiilor nonguvernamentale de protectie a mediului, pe tema taxei auto, au aratat sursele citate. Sumele colectate din taxa auto vor fi folosite pentru programe de protectie a mediului, precum casarea masinilor vechi, cu o prima majorata de la 3.000 la 4.000 lei, impadurirea terenurilor degradate, realizarea de spatii verzi, renaturarea zonelor din Delta si Lunca Dunarii, amenajarea de piste pentru biciclisti, cumpararea de panouri solare sau instalatii eoliene de catre persoane care doresc sa schimbe sistemele energetice clasice, a declarat, saptamana trecuta, prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu.

sursa:sfin.ro




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 811

2 Comentarii pana acum»

  1. io said

    am January 15 2008 @ 7:40 pm

    hei, tinere, cei care fac legi in romania nu se deosebesc prea mult de noi…sau de tine!!! impertinenta si grija de sine nu are nimic in comun cu cel de langa tine cu nevoile si necesitatile lui, cu cel pe care tu il exploatezi ca pe un sclav!!! fa-ne un bine, nu ne mai da lectii!!!

  2. Ovi Dogar said

    am April 8 2008 @ 11:01 am

    Gasiti un calculator simplu pentru a determina cat veti avea de platit taxa dupa 1 iulie 2008 aici: http://www.vipcar.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean