Am citit un material de investigatie jurnalistica, publicat in Jurnalul National [ redat mai jos ] si in care Diana Rucinschi face o analiza pertinenta a cazului privatizarii societatii LAROMET SA.
Investigatia derulata si concluziile sunt profesioniste insa din punctul meu de vedere, a arunca o vina in acest caz in sarcina israelienilor care controlau firma care devenise actionar majoritar si care a vandut terenul Laromet catre compania israeliana Africa Israel Investment cred ca este o eroare; O eroare din punct de vedere al faptului ca, statul roman, si in special FPS-ul condus de la infiintare si pana la disparitia lui , exclusiv de oameni politici pusi in functii ca sa devina "vamesii" spagilor si licitatiilor dubioase, este de fapt principalul vinovat si perdant . Adica la final, tot contribuabilii din Romania intrucat, daca activele companiilor romanesti care s-au privatizat in perioada post-decembrie '89, s-ar fi vandut la preturi corecte raportate la valoarea lor de piata, la bugetul de stat ar fi fost bani suficienti sa se deruleze investitii majore in infrastructura, logistica, sanatate, invatamant.
Ca atare, in cazul Laromet, nu cred ca actualii proprietari sunt vinovati de altceva decat de faptul ca, stiu sa faca afaceri , stiu sa speculeze situatii, pentru ca o fac in interesul afacerii lor, si de pe aceasta pozitie, daca au gasit bresa necesara sa dea spagi unor persoane din conducerea FPS , care le-au facilitat incheierea unor tranzactii, catalogate in prezent drept dubioase de catre presa, nu ei sunt cei care trebuie luati la tinta, ci acest sefi, directori si directorasi care au pastorit jaful economiei romanesti in perioada de exista a FPS-ului.
In acest context, clar nu putem admite sa ne dea lectii de economie prin presa, un fost director al FPS care in loc sa fie anchetat de catre DNA , ne zambeste din poze si ne sfideaza acum, dupa ce a reusit sa vanda la preturi de nimic, companii de stat, care valorau de sute sau mii de ori mai mult, prin prisma terenului pe care acestea le detineau.

Urban Iulian

iata stirea:
"Evoluţie". La data privatizării era lider în industria cuprului. Acum este în executare silită şi într-o dubioasă relocare
"Tunul" Laromet
2007 12 27| de Diana Rucinschi
Statul a vândut SC Laromet SA cu 450.000 de dolari prin ne­gociere directă. Com­pa­­nia elveţiană, care a cum­­părat-o şi care nu figu­rează în regis­trul co­mer­ţului din Elveţia, a vân­dut anul acesta o parte din terenul SC Laromet pentru 77,5 mili­oane de euro. Afacerea a fost etichetată drept cea mai importantă tran­zac­ţie cu terenuri din România.
Platformele industriale comuniste din Bucureşti, cu terenurile lor de zeci de hectare, situate în zone bine cotate, reprezintă adevărate "mine de aur" pentru investitorii imobi­liari. Văzând diferenţele dintre preţurile pe care le-a obţinut statul atunci când le-a privatizat şi cele pe care le-au obţinut firmele cum­părătoare atunci când le-au vândut la rândul lor, nu poţi însă să nu te în­trebi cum reuşeşte statul să facă afa­ceri atât de proaste şi să ia­să me­reu în pierdere. Jurnalul Na­ţio­nal vă prezintă cazul Laromet SA, cel mai important producător de semifabricate din cupru care a fost vândut de Fondul Proprietăţii de Stat la sfârşitul lui 1998, pentru 450.000 de dolari. Cumpărătorul, Trip Materials Inc, o companie cu se­diul declarat în Elveţia, dar care nu figu­rează în registrul comerţului din această ţară, a vândut anul acesta 15,5 hectare din patrimonul întreprinderii cu 77,5 milioane de euro în ceea ce a fost catalogată drept cea mai mare tranzacţie cu terenuri din România.
 
"AFACEREA" STATULUI. La 15 decembrie 1998, când lumea era mai degrabă cu gândul la sărbători, statul făcea o afacere. Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), sub conducerea lui Radu Sârbu, a semnat contractul de vânzare a 51% din acţiunile SC Laromet SA către firma Trip Materials Inc pentru "fabuloasa" sumă de 3.970.500.000 lei. La cursul de la acea dată preţul se traducea în aproximativ 450.000 de dolari.
Laromet SA era cel mai important producător de semifabricate din cupru şi aliaje de cupru din România, dar mai avea şi o altă importantă calitate: deţinea zeci de hectare în zona Bucureştii Noi. Potrivit informaţiilor furnizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor de Stat (AVAS), urmaşul FPS-ului de la acea dată, privatizarea Larometului s-a realizat prin "ne­gocierea directă, conform le­gislaţiei în vigoare la data sem­nării con­tractului". La cei 400.000 de do­lari se adăugau şi 4,25 milioane USD din care 0,3 milioane USD investiţii pentru protecţia mediului. Vânzarea fa­bricii a avut, însă, şi alte consecinţe. Dacă la momentul privatizării întreprin­derea avea 747 angajaţi, în 1999 nu­mărul lor s-a redus la 253.
 
CUMPĂRĂTOR-FANTO­MĂ? În anii care au urmat, Trip Materials Inc a reuşit să pună mâna şi pe alte 30% din portofoliu, astfel că în prezent structura ac­ţiona­rială arată astfel: Trip Materials Inc deţine 81,2 %, APAPS 6,5% şi FPP1 Banat Crişana 4,7%. Societatea are trei administratori: Mirabella Pavlovici (care este şi preşedinte), Moshe Cohen şi George Radu Nicolau şi şase cenzori. În 2002 şi 2003 în curtea Larometului au apărut şi trei "ciupercuţe": Laromet Consult SRL, Laromet Metal SA şi Laromet Inox SRL. Revenind la cumpărător, trebuie să spunem că Trip Materials Inc este foarte misterioasă. Compania se dă drept elveţiană, de­cla­rându-şi sediul în documentele AVAS-ului, în localitatea Weggis din cantonul Luzern. Însă, în re­gistrul comerţului din Elveţia atât la nivel federal, cât şi al cantonului de care ţine localitatea cu pricina, nu apare nici o societate cu această denumire. Mai mult, cu excepţia propriului site şi a câtorva articole în limba română, Trip Materials Inc nu pare să existe nici în lumea virtuală. "Bombonica" de pe colivă o reprezintă faptul că la Registrul Comerţului din România, principalul acţionar al SC Laromet figu­rează cu o simplă căsuţă poştală: Foehrenrain 18CH 6353PO BOX.
 
TRANZACŢIA ANULUI. Anul acesta a fost unul crucial pentru acţionarii Larometului, care au făcut o afacere ce a fost prezentată drept cea mai importantă tranzacţie cu terenuri din România până la această dată. Despre ce este vorba? Reglementările europene impun situarea întreprinderilor poluatoare în extravilanul localităţilor. Cu toate că ţinta este reducerea poluării în oraşe, legislaţia reuşeşte în primul rând să-i ungă la suflet pe investitorii imobiliari. Prin urmare, la sfârşitul lui august 2007 a fost anunţată vân­zarea a 15,5 hectare din te­renurile deţinute de Laromet, pentru 500 euro/mp, adică 77,5 mi­lioane de euro. Cumpărătorul se numeşte Afri­ca Investment Europe şi este sub­sidiara Africa Israel In­vestments (AFI), o importantă companie israeliană al cărei proprietar este miliardarul Lev Leviev (situ­at pe locul 210 în topul Forbes, cu o avere es­timată la trei miliarde euro), supra­numit mogulul diamantelor. Pla­nurile pentru terenul Larometului sunt grandioase. Astfel, potri­vit in­formaţiilor publicate de zia­rele econo­mice, compania israe­lia­nă inten­ţionează să ridice un ansamblu rezidenţial de 4.000 de apartamente, spaţii comerciale şi de re­cree­re. Reprezentanţii companiei sus­ţineau că proiectul va fi finalizat în mai multe etape eşalonate pe opt ani şi va înghiţi între 400 şi 500 de mi­lioane de euro.
 
RELOCAREA. Laromet nu este singura afacere cu terenuri aparţinând fostelor platforme industriale realizată de AFI Europe. Compania a mai achi­ziţionat şi te­renurile aparţinând Uzi­nei de Maşini Electrice Bu­cureşti (UMEB), pe care dezvoltă un proiect comercial de 200 mili­oane de euro, dar şi un teren al fostei fabrici Inox, pe care va construi un complex rezidenţial de 100 mi­lioane de euro. Reuven Havar, directorul general al AFI Europe România, mărturisea în in­ter­vi­u­rile acordate publicaţiilor economi­ce că platformele industriale sunt tentante prin prisma mărimii te­re­nu­ri­lor şi a locaţiei.
Este interesant de remarcat şi faptul că, până şi în această fericită situaţie, acţionarii Laromet au preferat să păstreze tăcerea. Ei au lăsat firma israeliană să se pronunţe în numele lor chiar şi într-o ches­tiune care îi privea direct. "Laromet îşi va continua activitatea în locaţia respectivă pentru o perioadă de 18 luni, fabrica urmând să fie relocată ulterior într-un parc industrial", preciza AFI Europe într-un comunicat de presă, în timp ce Trip Materials Inc tăcea mâlc.
 
 
 
Odă lui Sârbu
La momentul vânzării Larometului, în fruntea Fondului Pro­prietăţii de Stat, instituţia care dirija privatizările, se afla ţărănistul Radu Ovidiu Sârbu. Intrat într-un oarecare con de umbră după fărâmiţarea PNŢCD-ul, Radu Sârbu a fost scos de la nafta­li­nă pentru a fi pus pe listele pentru ale­gerile europarlamentare. Por­tre­tul făcut cu această ocazie aminteşte de "omagiile" adresate lui Nicoale Ceauşescu: "În timpul mandatului său, ritmul procesului de privatizare a atins recorduri care au rămas neegalate: s-au privatizat în medie 125 de întreprinderi pe lună. Tot în acea pe­rioadă a fost asanată economia naţională, prin închiderea întreprinderilor cu pierderi. Consecutiv măsurilor hotărâte ale FPS din acea perioadă, economia româ­nească a reuşit să se relanseze pe o bază sănătoasă. Anul 2000 a fost primul în care ponderea sectorului privat în realizarea produsului intern brut a devenit majoritară. PIB-ul României s-a triplat în doar opt ani".
În mod ironic, cel descris drept "regele privatizărilor" pare să împărtăşească, într-un editorial apărut în Foaia Transilvană, aceleaşi concluzii privind modul defectuos în care face statul afaceri: "Cifra (obţinută prin vânzarea Rompetrol) depăşeşte cu mult suma încasată de către stat la vânzarea celei mai mari firme petroliere din România, Petrom, şi demonstrează nu numai performanţa mai ridicată a sectorului privat (...)".
 
No comment!
Jurnalul Naţional a încercat să ia legătura cu cei din conduce­rea SC Laromet pentru a desluşi iţele pri­­vatizării din 1998, miste­rul din jurul Trip Materials Inc, dar şi pen­tru a afla dacă şi-au respectat obligaţiile contractuale şi ce va urma după relocare. Am trimis în acest sens la 14 noiembrie un email Mirabellei Pavlovici Rizescu preşedintele SC Laromet, so­li­citând un interviu cât mai re­pede. La 16 noiembrie am primit un răs­puns prin intermediul asistentei sale prin care aceasta era de acord cu un interviu în apro­xi­ma­tiv două săp­t­ă­mâni, dar pe de altă parte cerea întrebările pentru a furniza răspunsurile. La acest contradictoriu email, Jurna­lul Naţional a replicat cu propu­ne­­rea de a avea o întrevedere cu o altă persoană din conducere, având în vedere intervalul lung pe care ni-l pro­pu­nea preşedintele Laromet, email care a rămas fără răspuns.
 
 
diana.rucinschi@jurnalul.ro

foto:Jurnalul National