Cat il mai lasa Tariceanu pe Cioroianu sa se[ne] faca de ras ?
Sub mandatul lui Cioroianu, Ministerul Afacerilor Externe a reusit sa umple de jena si penibil intreaga diplomatie romaneasca; de fapt, pentru MAE ministrul Cioroianu a fost o adevarata "mana cereasca" intrucat in acest fel, sub imperiul scandalului romanilor haituiti in Italia de catre autoritatile peninsulare, am putut sa ne dam seama de situatia dezastruoasa a diplomatiei romanesti, de politica falimentara a numirii in calitate de ambasadori sau consuli a unor persoane , care nu au nimic comun cu diplomatia, singurul criteriu fiind cel al favoritismelor politice. 
Nu inteleg insa de ce Tariceanu se incapataneaza sa il tina ministru de externe pe Cioroianu, care efectiv in acest moment este o piatra de moara de gatul intregului PNL , iar pe tema gafelor uriase facute de Cioroianu se va dezbate foarte mult in campania electorala, unde acesta va fi dat drept exemplu pentru incompetenta ministrilor PNL;
Iar gafele pe care le face sunt de-a dreptul copilaresti, insa ceea ce este cel mai dureros este faptul ca, romanii din Italia si in general din lume, se simt efectiv abandonati , si lipsiti de ajutorul unor functionari care sunt total ignoranti .
Am vazut cum in doua zile, MAE a introdus Italia pe lista destinatiilor unde recomanda prudenta in calatorie romanilor, si a doua zi au scos Italia de pe aceasta lista, desi numai in ultimele 30 de zile , 9 romani au fost ucisi in Italia, atacurile politicienilor italieni impotriva romanilor sunt tot mai dese in mass-media de la ei, si peste 120 de romani au raportat abuzuri comise de carabinieri, intre ei cel mai cunoscut caz fiind al actritei Laura Vasiliu.
Ambasade care au program doar 3 zile pe saptamana si atunci doar cate 3 ore pe zi, secretari de stat care zac in MAE pe salarii de mii de euro, care nu cunosc numele personalitatilor romanesti din strainatate, ignoranta, abuz si favoritisme pe bani publici, lipsa de reactie in apararea drepturilor si libertatilor romanilor abuzati de autoritatile italiene, intalniri si pupaturi cu indivizi dati in urmarire internationala, penibile prestante in relatiile si discutiile cu omologii din alte tari, adica in acest moment, un nivel mai mare de incompetenta crasa la nivelul MAE nu cred ca se poate atinge, iar Cioroianu va contribui cred eu, decisiv, la cel mai mare esec electoral al PNL, care va avea din 2008 soarta PNTCD adica nu va mai intra nici in Parlament si va dispare pentru multi ani de zile de pe scena politica din Romania.
Iar groparul PNL este Calin Tariceanu, care nu a avut curajul sa ia decizii rapide, si sa isi demita imediat oamenii care au demonstrat ca nu sunt potriviti pentru posturile pe care le ocupa si care sunt platite cu bani publici!
Impossibile!!! Vedeta Cannes-ului, Laura Vasiliu este necunoscuta pentru Departamentul Romani de Pretutindeni al MAE
15 Noiembrie 2007
Laura Vasiliu, actrita principala in 4 Luni 3 Saptamani si 2 zile, a fost atacata de carabinierii din Torino, noaptea, spargandu-i-se usa de la hotel.
Laura Vasiliu fusese confundata cu o traficanta de carne vie care, se pare, purta un nume asemanator. Dupa perchezitie, dandu-si seama de greseala, carabinierii au intrerupt brutalitatile. Doamna Vasiliu a fost mutata in alt hotel.
Soarta a fost ironica, actrita romanca turneaza un film la Torino in care joaca rolul unei refugiate romance.
Interesante sunt reactiile oficialitatilor romane:
Cioroianu: "Nu putem discuta in usa liftului"
Basescu (intrebat ce e de facut): "Avem ce face"
Purtatorul de cuvant al MAE, Ilie Banica, a declarat ca deocamdata ministerul nu a luat nicio atitudine fata de incident, pentru ca si actrita a solicitat discretie in aceasta privinta.
Surpriza mare vine din partea Secretarului de Stat din MAE, Mihai Gheorghiu, seful Departamentului Romani de Pretutindeni care, superb fandat de doamna Cretulescu la Realitatea Tv, a dat numele marii noastre actrite: IRINA VASILE (???)
www.dob.ro
Consulul român spune că poliţia italiană şi-a făcut datoria dând buzna peste Laura Vasiliu
16 NOIEMBRIE 2007
Gandul
„Carabinierii nu au folosit forţa asupra persoanei sau imobilului"
Actriţa Laura Vasiliu nu a solicitat asistenţă consulară
1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere
Laura Vasiliu, la premiera românească a „432"
Cazul relatat în exclusivitate de Gândul, al actriţei Laura Vasiliu, care s-a pomenit în camera de hotel cu carabinierii italieni, vine să mai adauge un capitol în materie de agresare a românilor din Italia. Contactat de cotidianul Gândul, consulul român de la Torino afirma senin că poliţiştii italieni nu au folosit forţa când au intrat în camera de hotel a actriţei Laura Vasiliu. „S-a deschis uşa cu sistemul de deschidere al hotelului, nu s-a spart uşa ca la Verdun.
Au intrat (poliţiştii), au verificat actele şi au văzut că nu era persoana din fotografie. Nu a fost folosită forţa asupra persoanei sau imobilului". Consulul Alexandru Dumitrescu ne-a mai declarat că actriţa a refuzat iniţial să deschidă uşa şi că din această cauză s-a recurs la metoda pătrunderii cu ajutorul sistemului de deschidere al hotelului. Oficialul român este de părere că poliţia italiană şi-a făcut meseria, chiar dacă s-a ajuns la "un pic de exagerare a acţiunilor dumnealor".
Tot oficialul român este cel care ne-a declarat că Laura Vasiliu nu a dorit asistenţă consulară şi că din acest motiv nu sunt "întreprinse" alte măsuri. "Oficial şi instituţional nu ştiu nimic. Nu am dreptul să intervin în activitatea poliţiei italiene. Eu pot doar să sesizez un abuz. Acesta este un fapt divers pentru lumea normală, dar curent pentru lumea infractorilor". Consulul de la Torino este de părere şi că ce se întâmplă acum în Italia nu este o "reacţie de masă între cei ce trăiesc aici, nici de-o parte, nici de cealaltă", fiind vorba de "cazuri, nu de fenomene". "Nu vă aşteptaţi să stea cu bâtele la colţ de stradă să vă dea în cap", sfătuieşte Alexandru Dumitrescu.
Ministrul de Externe susţine că s-a pătruns cu forţa în cameră
Pe de altă parte, ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, pentru Mediafax, că "scuzele au intervenit după ce uşa sa de la hotel a fost spartă în virtutea unei încurcături, am înţeles, de nume, nu îi era foarte clar nici doamnei Vasiliu aseară. Carabinierii au intrat cu forţa în camera de hotel, şi-au dat seama de încurcătură, lucrurile s-au reglat, carabinierii şi-au cerut scuze. Astfel de incidente absolut regretabile pot să fie create de acest climat de suspiciune care poate să existe la nivelul opiniei publice faţă de unii cetăţeni români, deja vedem că nu este problema de etnie anume".
Purtătorul de cuvânt al MAE, Ilie Bănică, a precizat ulterior că "menţionarea regretelor de către carabinieri a fost considerată suficientă de MAE" şi nu a fost înaintată nicio notă de protest autorităţilor italiene pentru incident. Totuşi, MAE "speră" ca astfel de incidente să nu se mai repete şi carabinierii italieni să "îşi pregătească mai temeinic intervenţiile". (E.F.)
„Dincolo de strălucirea, de frumuseţea ritualului de primire a protagoniştilor filmelor selecţionate, am simţit căldura, entuziasmul lumii din jur şi chiar admiraţia lor frenetică. Am trăit timp de câteva zile într-o lume de vis, am păşit pe covorul roşu în mijlocul mulţimii care ne aplauda, m-am topit de emoţie şi de bucurie. Senzaţia mea a fost cea a unui concurs de atletism în care trebuia să alerg tot timpul şi nu-mi răsunau în ureche decât propriile bătăi ale inimii." - Laura Vasiliu despre primirea de la Cannes
Info plus:
Traian Băsescu: „Se pare că depăşim limite!"
Agresarea actriţei Laura Vasiliu de către carabinierii italieni, care au dat buzna peste ea, acum două seri, în hotelul din Torino, pare să-l fi iritat pe preşedintele Băsescu. „Se pare că depăşim limite în relaţia asta a poliţiei italiene cu orice cetăţean român!", a declarat, ieri, la Braşov, vizibil nervos, şeful statului. Întrebat ce ar trebui să facă autorităţile române pentru a stopa asemenea practici, Traian Băsescu a replicat, pe acelaşi ton, fără a da însă amănunte: „Avem ce face!" (Adrian Popescu)
foto:www.4months3weeksand2days.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























