Un creditor cere falimentul societatii Lena Eurometal Construct
Se pare ca afacerile portughezilor de la Lena , incep sa scartaie in Romania, de vreme ce acestia sunt chemati in judecata de catre creditorul Eurostrade srl, care, prin avocatul Clement Epure, a introdus inca din 22 iunie 2007 o cerere de faliment impotriva acestei companii , la Tribunalul Bucuresti - Sectia VII Comerciala, conform datelor prezentate de Ministerul Justitiei. In dosarul de faliment, un prim termen de judecata a fost la 09 august 2007 si la deta de 08 noiembrie 2007 urmeaza ca, judecatorul sindic sa pronunte o hotarare judecatoreasca.
Informatia este cu atat mai spectaculoasa cu cat, grupul portughez de firme Lena este implicat in realizarea celor dupa pasaje supraterane din zona Feeria - Baneasa Business Park
iar deja in presa au aparut acuzatii legate de faptul ca, lucrările pentru fluidizarea traficului pe DN1 şi cele 2 pasaje au fost începute în luna noiembrie 2005, iar contractul prevedea iniţial finalizarea acestora în termen de 15 luni, respectiv în ianuarie 2007. Ministerul Transporturilor a decis extinderea la 25 luni, estimându-se că lucrările vor fi gata în noiembrie 2007, insa nici acest termen se pare ca nu va fi respectat . Valoarea totală a contractului este de 31,8 milioane de euro, insa el deja a a starnit furia si nemultumirea bucurestenilor care, in fiecare dimineata, stau la cozi uriase la intrarea in oras, din cauza acestor lucrari, astfel incat se pierde timp si se toaca nervi.
Conform informatiilor oficiale, asociat al companiei Lena Eurometal Construct este compania portugheza CONSTRUTORA DO LENA SGPS, societate comerciala de nationalitate portugheza, cu sediul in Apartado 214, Quinta da Sardinha, Santa Catarina da Serra, 2496-908, Fatima, Leiria, Portugalia, cod fiscal 504556916, reprezentata de dl Paulo Jorge Oliveira Pereira dos Reis si cetatanii romani Popescu Lazar si Popescu Dida.
Componenta conducerii societatii Lena Eurometal Construct, decisa in 2006 este urmatoarea : - presedinte: Manuel Pires Joao; - membru: Frederico Miguel Martinho Nunes Simion Simescu; - membru: Jose Pedro Guerrreiro Bartolomeu ;- membru: Popescu Lazar ; - Membru: Paul Coman
Interesant este faptul ca, in anul 2006, conform datelor raportate la Ministerul de Finante, societatea Lena Construct Eurometal avea un numar de 136 de angajati si realizase o cifra de afaceri de 23,2 milioane ron; este interesant faptul ca, fata de amploarea lucrarilor executate si a contractelor aflate in derulare, numarul de salariati pare destul de mic, insa, avand in vedere faptul ca se lucreaza si cu subcontractori, putem sa avem o explicatie a acestor cifre.
De altfel, Eurostrade srl a fost un subcontractor al societatii Lena astfel incat , se pare ca aceste litigii au la baza tocmai intarzierea lucrarilor, ce au facut ca si decontarea lor sa se faca cu intarziere, motiv care a starnit nemultumirea unor subcontractori care afirma ca si-au executat in termen obligatiile asumate contractual fata de Lena, astfel incat nu accepta sa li se intarzie platile, din motive care nu le sunt lor imputabile direct.
In acelasi timp, o alta companie din grupul Lena, si anume LENA ENGENHARIA E CONSTRUCOES SA , este chemata in judecata tot la Tribunalul Bucuresti pentru neachitarea unor sume de bani , creditorul fiind Expert Construct Com srl; termenul de judecata in acest dosar 26353/3/2007 este stabilit pentru data de 02 octombrie 2007.
De altfel, cele doua societati , SC LENA ENGENHARIA E CONSTRUCOES PORTUGALIA SUCURSALA BUCUREŞTI ROMANIA , SC LENA EUROMETAL CONSTRUCT SRL si
SC LENA CONSTRUCŢII ROMANIA SRL sunt chemate in judecata de catre persoanele fizice Nastase Iulian Bogdan si Nastase Camelia, in dosarul comercial 7097/3/2007 cu termen de judecata la data de 28 septembrie 2007, reclamantii cerand evacuarea celor trei societati comerciale din imobilele ocupate de acestea, respectiv suprafetele de teren pe care s-a construit pasajul de la Feeria-Ikea, care apartinea defunctei Aviatia Utilitara Bucuresti; Cele doua persoane fizice , care sunt soti si avocati in Baroul Sibiu, au preluat o parte din terenurilor Aviatiei Utilitare Bucuresti printr-un contract de schimb incheiat cu Mira Consulting, lichidatorul judiciar al AUB.
foto:www.presa-zilei.ro
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























